Povestea mea
Sunt la fel ca tine și, împreună, putem face dreptate în România! M-am născut într-o familie simplă din Hațeg, în județul Hunedoara, într-o casă în care am știut ce înseamnă sărăcia încă din primii ani de viață.
Țin minte cum bunica ne dădea pâine neagră. Dar țin minte cum bunica ne crea și o poveste: ne spunea mereu că „pâinea asta o să ne ajute să fim sănătoși și o să putem face orice vrem în viață.
„Știu ce înseamnă să crești în lipsuri și, mai ales, ce înseamnă să lupți ca să ieși din ele."
— Elena Lasconi
Dincolo de greutăți, am învățat să cred în mine și în puterea oamenilor simpli de a schimba această țară.
Apoi, am fost ghid turistic. Am văzut frumusețea locurilor din România și mi-a întărit și mai mult iubirea pentru țara asta minunată. Am lucrat și într-un magazin de piese auto, unde am învățat de la zero, am învățat atâtea de la mecanici ca pot să îți desenez un motor de Dacia cu ochii închiși.
Și mereu am avut curajul să o iau de la capăt. Am înțeles că viața mea nu va fi ușoară și că va trebui să muncesc mai mult decât alții.
La 22 de ani, după un divorț dureros, am rămas să îmi cresc singură fiica. Iar atunci când banii erau aproape inexistenți, am făcut primul meu mic pas în antreprenoriat: împreună cu o prietenă, care astăzi este în America, am luat un credit, am deschis o firmă și am investit în biscuiți. Mergeam în fața blocului, pe un scaun pliant luat de la tata, și încercam să le vând vecinilor biscuiți cu vanilie și cacao. Apoi, am deschis un magazin într-un garaj. Am făcut mereu tot ce ținea de mine pentru a înfrunta orice situație în care te aduce viața.
A urmat perioada presei.
Atunci când am început ca reporter la PRO TV Deva, nimeni nu știa exact ce înseamnă televiziunea. Am învățat totul din mers, zi după zi. Am fost în mijlocul dezastrelor și al tragediilor. Am coborât în minele de cărbune din Hunedoara, din Valea Jiului, am relatat despre tragedia cutremurului devastator din Turcia în 1999, am fost în Afganistan, știu ce înseamnă să stai în zona de conflict echipată cu vestă antiglonț și cască de protecție.
Am transmis din sate în care copiii adormeau flămânzi, am văzut spitale în care oamenii mureau din lipsă de medicamente și de empatie. Meseria asta mi-a dat șansa să ajut, să fac bine, să schimb vieți. Dar mi-am dat seama că, oricât de mult aș încerca, jurnalismul singur nu era suficient.
Momentul care m-a împins spre politică a fost o seară din 2019, când am văzut cum Liviu Dragnea îl amenința public pe colegul meu Alex Dima, pentru că îndrăznise să pună întrebări incomode. Atunci am simțit că trebuie să fac mai mult, că este datoria mea să nu stau deoparte. Era o datorie față de fiica mea, pe care am crescut-o singură, față de fiecare copil, față de fiecare om pe care l-am întâlnit în călătoriile mele prin țară. Pentru toți aceștia am decis să intru în politică.
Am ales să lupt pentru români. Pentru oamenii ca mine, care au pornit de jos, care au muncit, au îndurat și care știu ce înseamnă cu adevărat viața.
Am ales să intru în politică pentru că România merită mai mult decât să fie condusă de oameni cinici și corupți, cărora nu le pasă de cei mulți și simpli. Am intrat în politică pentru că vreau o viață mai bună pentru mame, pentru familii, pentru ca niciun copil să nu mai fie nevoit să treacă prin ceea ce am trecut eu. Niciun copil să nu mai fie nevoit să trăiască într-un stat care mai mult îi pune piedici decât îl ajută.
Și am reușit.
La Câmpulung, cu fonduri europene, am reușit să schimb în bine fața orașului.
Vorbesc despre cea mai mare absorbție de fonduri europene comparativ cu bugetul orașului. Între 2021 și 2024 am dezvoltat 56 de proiecte pentru care am obținut aproape 500 de milioane de lei, bugetul Câmpulungului pe 50 de ani.
