Găluşte cu prune (Gomboţi cu prune)

DSC_4422

Foto credit: Elena Lasconi

Timp de preparare: 70-90 min

Ingrediente pentru 8-10 porţii:

300 gr cartofi fierţi (daţi prin maşina de tocat)

200 gr făină

1 ou

sare (un vârf de cuţit)

1/2 kg prune

100 gr pesmet

50 gr zahăr pudră

scorţişoară (după gust)

50 ml ulei

Pasul unu:

Se fierb cartofii în coajă aproximativ 30 de min.

Pasul doi:

În timp ce fierb cartofii am prăjit pesmetul în ulei (amestecând mereu cu o lingură de lemn ca să nu se prindă). În momentul în care pesmetul s-a rumenit frumos l-am pus într-un bol uscat şi rece. Am spălat prunele, am scos sâmburii apoi le-am lăsat la scurs.

Pasul trei:

Am pus pe foc o oală cu 3-4 l de apă, în care am pus o jumătate de linguriţă de sare şi doua linguri ulei.

Pasul patru:

După ce s-au fiert cartofii i-am curăţat de coajă (trebuie să fie fierbinţi). I-am dat prin maşina de tocat, i-am stropit cu puţin ulei (3-4 linguri).  I-am lăsat să se răcească iar apoi am adăugat făina, sarea şi oul. Am facut aluatul, l-am întins cu făcăleţul şi l-am tăiat în pătrate (aproximativ 10 cm pe 10 cm). Am învelit fiecare prună în aluat şi le-am modelat frumos sub formă de găluşcă.

Pasul cinci:

Când apa a dat în clocot am dat focul la mic şi am pus 6-8 găluşti la fiert. Le-am fiert 15-20 min, le-am scos cu o spumieră pe rând şi le-am dat prin pesmet. Le-am  pudrat cu zahăr şi scorţişoară doar în momentul în care le-am servit.

Pasul sase:

Enjoy!!!!

DSC_4418

Foto credit: Elena Lasconi

Pandişpan cu cireşe şi caise

1

Foto: arhivă personală

Ingrediente (pentru o tavă mare):

8 ouă

250 gr zahăr

250 gr făină

250 gr cireşe

250 gr caise

Reuşita pandişpanului ţine de câteva lucruri simple dar extrem de importante. In primul rând, toate ingredientele trebuie să ajungă la temperatura camerei. Nu folosesc praf de copt!!! Bat bine (la mixer) albuşurile până se întăresc iar apoi pun “în ploaie” zahărul şi continui să bat albuşurile cu zahărul aproximativ 15-20 de minute. Cu cât albuşurile sunt bătute mai bine cu atât iese mai bine pandişpanul.

Apoi, am adăugat gălbenuşurile (peste care am pus un vârf de cuţit de sare) pe rând şi am mixat uşor. Mai apoi, am încorporat făina “în ploaie” amestecând de data asta cu o lingură de lemn.

Am tapetat tava cu hârtie pergament, am adăugat compoziţia iar deasupra am pus fructele ( caisele tăiate in patru iar cireşele în două). Am dat la cuptor la 200 de grade. Nu deschid uşa cuptorului mai devreme de 20 de min pentru că pandişpanul se va lăsa şi nu va mai creşte. Asta e tot!!! Enjoy!!!

Looooveee!!!!!

 

 

 

Prăjitură cu ciocolată, căpşuni şi biscuiţi

Prajitura cu ciocolata, capsuni si biscuiti

Dă click pe fotografie ca să vezi cum prăjitura delicioasă prinde viață.

Ingrediente pentru 10 porţii:

Blat:

35o gr biscuiţi graham cu migdale

120 gr unt topit (80 % grasime)

30 gr zahăr pudră

Ganache de ciocolată:

350 ml frişcă ( dacă folosiţi ciocolată menaj puneti doar 250 ml frişcă )

1 vârf de cuţit de sare

350 gr ciocolată neagră

1 kg căpsuni (750 gr pentru ganache si 250 gr pentru ornat) ( dacă folosiţi ciocolată menaj faceţi piure doar din 400-500 gr căpşuni)

o lingurită apă de trandafiri

Sos capsuni:

250 gr căpsuni

50 ml apă

100 gr zahăr

Mod de preparare :

Am măcinat biscuiţii ( e excelent de mărunţit cu un food processor ), am adăugat zahărul şi untul topit. Am amestecat bine cu o lingură. Am tapetat o tavă cu hartie pergament, am pus câteva cercuri metalice tapete cu unt pe tavă şi am pus cam un cm ( înălţime) de compoziţie de biscuiţi. Am presat compoziţia, bine de tot, cu o lingură şi am dat tava la frigider pentru 25 de min. Apoi, am dat la cuptor, la 180 de grade, pentru 10 min.

Am încălzit frişca pâna aproape de momentul în care a dat în clocot. Am tăiat ciocolata mărunt. Am  adăugat frişca firbinte peste ciocolata şi am  lăsat la infuzat  3-4 min. Apoi, am amestecat  bine cu un tel. Căpsunile le-am  blendat, le-am dat prin  sită, am adăugat puţină sare (intensifică gustul) şi le-am pus peste ciocolată, apa de trandafiri iar apoi am amestecat bine.

Compoziţia am pus-o peste blatul de biscuiţi (tot cam un cm-ca în imagine). Am dat la frigider cel putin doua ore. Se serveste ornata cu căpşuni.

Pentru sosul de căpşuni am blendat fructele, am pus puţină sare (intensifică gustul), le-am dat prin sită, am adăugat apa, zahărul şi am fiert compoziţia la foc iute pâna când a ajuns la consistenţa dorită. Sosul se înceară la fel ca şi dulceaţa. Cel mai simplu: puneţi o lingură de sos pe o farfurie rece. Dacă treceţi cu dosul lingurii prin mijlocul sosului acesta să nu se unească imediat.

2

Foto credit: Bogdan Cioc

Looooveeee!!!!!!