CEA MAI BUNĂ PRAJITURĂ CU NUCĂ ŞI CREMĂ DE OUĂ ŞI VANILIE (PRĂJITURĂ CU 10 OUĂ)

FOTO CREDIT: ELENA LASCONI

FOTO CREDIT: ELENA LASCONI

Timp de pregătire: 15 min

Timp de gătire: 90 min

INGREDIENTE 16 PORŢII (o tavă 30cm-45cm):

Pentru FOI:

10 albuşuri

20 ml apa plată

300 gr zahăr tos

300 gr nucă macinată

60 gr făină

Pentru cremă:

10 gălbenuşuri

1 vârf de cuţit de sare

250 gr zahăr tos

450 gr unt 80% grăsime

1 baton vanilie

Pentru ornat:

100 gr nucă prajită(tăiată la cuţit) – se poate să o și caramelizați însâ mie imi place așa

FOTO CREDIT: ELENA LASCONI

Mod de preparare:

Pasul 1:

Se scot toate ingredientele din frigider/cămară. Când au ajuns la temperatura camerei ne apucăm de treabă. Pornim cuptorul şi îi fixăm temperatura la 180 grade (dacă e electric) sau 200 grade (dacă e un cuptor de aragaz obişnuit pe gaz). Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Deasupra gălbenuşurilor se presară sarea.

Pasul 2:

Se pregatesc foile. Albuşurile se bat bine cu mixerul împreună cu apa plată. În momentul în care compoziţia s-a întărit se adaugă zahărul (în ploaie) şi se continuă mixarea cel puţin 10 minute. Apoi, se adaugă făina amestecând uşor până se încorporează uniform. Compoziţia se împarte în patru.

Pasul 3:

Se coc patru foi pe dosul tăvii (tapetată cu unt) la 180 grade Celsius (timp coacere pentru fiecare foaie parte 10-15 min). ATENŢIE!!! În momentul în care scoateţi tava din cuptor foaia trebuie desprinsă rapid cu un cuţit cu lamă lungă pentru că în caz contrar foile vor rămâne lipite de tavă. Insă, credeti-mă, merită tot efortul. Un alt truc: ca să nu se lipească între ele după ce le-ati scos din cuptor puneţi între ele hârtie pergament.

Pasul 4:

Trecem la cremă. Gălbenuşurile presărate cu sare se freacă bine cu zahărul până îşi dublează volumul. Se adaugă seminţele din batonul de vanilie. Apoi, compoziţia se pune într-o cratiţă pe bain marie amestecând continuu cu telul pară cel puţin 10 minute (până când devine ca o smântână groasă). Se lasă să se răcească.

Pasul 5:

Untul se freacă spumă. După ce crema de ouă şi vanilie s-a răcit se adaugă uşor în crema de unt amestecând continuu (cel mai simplu e cu mixerul). Se împarte în patru.

Pasul 6:

Se umplu foile în felul următor: foaie, cremă, foaie, cremă, foaie, cremă, foaie, cremă. Deasupra se presară nuca prăjită şi tăiată mare.

Pasul 7:

Înainte de servire se lasă cel puţin 12 ore într-un loc răcoros (cel mai bine în cămară).

Enjoy!!!! Looooveee!!!!

FOTO CREDIT: ELENA LASCONI

SALATĂ DE VINETE ȘI ARDEI COPȚI

INGREDIENTE (8-10 porții):

1 kg vinete
500 ardei capia
ulei de măsline
oregano
3 fire ceapă verde
5 caței de usturoi
1 lingură miere
zeama de la 1 lămâie mare
MOD DE PREPARARE:
Pasul 1:
Am tăiat longitudinal vinetele pe care le-am pus cu partea albă îm sus în vasul Zepter Z 2850B împreună cu ardeii capia. Am setat temperatura plitei cu inducție la 90 de grade Celsius (pentru aragazul clasic-la foc mic, pe ochiul cel mai mic).
Pasul 2:
În momentul în care acul termocontrolului a ajuns în zona galbenă, la mijloc, am oprit focul. După 15 minute am ridicat capacul și am îndepărtat coaja atât de pe vinete cât și de pe ardei. Muuuult mai ușor decât dacă le-aș fi copt în mod clasic. Ca să nu mai vorbim că e și mult mai sănătos pentru că la temperatură mică nu distrug vitaminele din legume.
Pasul 3:
Am rupt fâșii,  cam de un cm lățime, din vinetele și ardeii copți. Am adăugat usturoiul pisat, ceapa verde tăiată bucăți, sucul de lămâie amestecat cu mierea, uleiul de măsline și oregano.
Enjoy! Loooveee maxim!

SARMALE DE POST CU MĂMĂLIGĂ LA GRĂTAR

SLOW COOK ÎN OALĂ DE FONTĂ

Nimic nu se compară cu sarmalele și mămăliga facute de bunica mea  în tuci și cu friptura de pui facută de mama în oala de fontă smălțuită. Nu există ceva mai bun pe lume.

Cu gândul la bucatele copilăriei am pornit în căutarea cratițelor, tigăilor si tăvilor minune DIN FONTĂ.  Nu mi-a luat puțin.  Am prospectat piața vreo câtiva ani și am întors pe toate părțile ofertele până am descoperit colectia Cooking by Heinner ( sunt și pe Facebook: https://www.facebook.com/CookingbyHeinner/) și am achiziționat nu una ci trei bucăți. De ce? Preț bun, calitate super și ador culoarea.

Cum suntem în post m-am gândit să ” le pun la treabă “.  Iar în zona de slow cook sarmalele rules!!!! Iată cum a procedat :

TIMP DE PREGATIRE:  30 MIN

TIMP DE FIERBERE: 3 ORE

INGREDIENTE PENTRU 30 DE SARMALE:

500 gr ciuperci champignon

100 gr orez

1 ceapă albă (120 gr)

3 cepe echalot (40 gr)

1 morcov (100 gr)

1 țelină (150 gr)

2 legături mărar verde

1 lingură sweet chilli sos

400 gr roșii decojite tăiate mărunt

1 varză murată

cimbru

sare

piper

boia afumată

2 foi dafin

1 linguriță coriandru boabe pisat

30 ml ulei floarea soarelui presat la rece

PASUL 1:

Am curățat și spălat ciupercile, morcovul, ceapa, țelina.  Ceapa am tăiat-o mărunt. Morcovul și țelina le-am dat pe răzătoarea mare (cea pentru mere). Ciupercile le-am tăiat cubulețe.

PASUL 2:

În tigaia de fontă, am călit ceapa în ulei până în momentul în care a început să își schimbe culoarea. Atunci am adăugat ciupercile. După ce a scăzut apa din ele am adăugat morcovul și țelina. Am adăugat apoi orezul spălat. Am oprit focul pentru că, asta e una din calitătile fontei, mâncarea continuă să se gatească chiar și fără foc odată ce s-a încălzit. Căldura se distribuie uniform. Sunt grozave pentru că sunt și extrem de rezistente. Rezistă la temperaturi înalte. Se poate găti cu ele atat pe aragaz ( cu cele de la Cooking by Heinner și pe plita cu inducție) cât și în cuptor.

PASUL 3:

După ce am stins focul am adăugat sarea, piperul, coriandrul, o legatura de marar verde tocat, o linguriță cimbru uscat, sweet chilli sos, boiaua afumată și 200 gr roșii decojite tăiate mărunt. Apoi, am pregătit foile de sarmale. Acum e momentul să vă spun că atunci când vine vorba de varză murată eu mă gândesc la soacra mea. O iubesc maxim. Nimeni nu face varză murată ca ea . Nimeni.

PASUL 4:

Am rulat sarmalele. In oala de fontă, de la Cooking by Heinner, am pus puțin ulei, o mână de varză murată tăiată fideluță. Apoi, am aranjat sarmalele în straturi si le-am pus la fiert. Deasupra am adăugat restul de rosii, dafinul și puțin cimbru. Aici, e un alt secret. Le-am fiert așa: 1 oră pe aragaz la foc miiiiiic că doar avem o oală de fontă. Apoi, am dat sarmalele la cuptor încă doua ore la 180 de grade. Din cele două ore le-am lăsat la fiert o oră și jumătate cu capac si o jumătate de oră fără capac.

PASUL 5:

Va mărturisesc că până să ajung la pasul cinci am mâncat deja vreo patru. Nu vă imaginați cât sunt de bune. Minuneeeee!!!

INGREDIENTE PENTRU O MĂMĂLIGĂ PERFECTĂ:

1500 ml apă

1 linguriță sare

1 lingură ulei floarea soarelui

350 gr mălai grișat

PASUL 1:

Am pus apa la fiert cu sarea și uleiul. Când a dat în clocot am început să pun ” în ploaie” mălaiul. Am fiert 20 de minute la foc mediu amestecând mereu cu un tel pară. ATENȚIE! Orice faceți cu făină albă de grâu, mălai se fierbe minimum 20 minute. Altfel, vă doare burta și nu știți de ce. Believe me!

PASUL 2:

Am pus mămăliga într-o formă dreptunghiulară.

PASUL 3:

Când s-a răcit am tăiat-o după bunul plac și am prăjit-o pe grătar.