Cea mai bună negresă din lume

 

1Foto: arhivă personală

Vă mărturisesc că în decursul timpului am făcut zeci de reţete de negresă care mai de care mai sofisticate. Reţete care poartă semnătura unor chefi celebri dar şi reţete culese din popor. Reţeta asta am cules-o de la o gospodină din Haţeg, oraşul meu natal, în urma cu mai bine de 25 de ani şi de fiecare dată când am facut-o toată lumea era în extaz. Niciodată, absolut niciodată nu mi-a mai rămas nici măcar o bucăţică în următoarea zi. În timp am mai adăugat dar am şi scos (praful de copt) câte ceva  iar rezultatul este….super..extra..delicios!!!!

Ingrediente:

5 oua

250 gr unt (80% grăsime)

400 gr zahăr tos

50 gr cacao

15o gr făină

4 linguri de lapte

20 gr portocală confiată

50 gr ciocolată cu lapte (pentru glazură)

Iată cum am procedat: primul lucru pe care l-am făcut a fost să scot toate ingredientele afară din frigider. Am dat drumul la cuptor la 200 de grade. Când ingredientele au ajuns la temperatura camerei m-am apucat de treabă. Am frecat (cu mixerul) untul spumă cu jumătate din cantitatea de zahăr (200 gr). Am separat albuşurile de gălbenuşuri. Am continuat să amestec compoziţia de unt cu mixerul şi am adăgat pe rând galbenuşurile, apoi cacaoa, laptele şi făina.

Am tapetat o tavă cu hârtie pergament, am pus compoziţia şi am dat-o la copt. Apoi, am căutat doua cratiţe care să intre una în alta. În cratiţa mai mare am pus apă la fiert. Important este ca cealaltă cratiţa, mai mică, să nu se atingă cu baza de apa fiartă. Aşa am realizat un bain marie perfect. Am bătut cu mixerul albuşurile. Când s-au întărit am adăugat “în ploaie” restul de zahăr şi am continuat să bat cu mixerul cel puţin 15 min. Apoi toată compoziţia am pus-o în cratiţa mai mică (cea fără apă) şi am continuat să o bat cu telul pe bain marie (aburi) până  când zahărul s-a topit complet, a devenit lucioasă şi tare (ca în imaginea de mai jos). La final am adaugat şi portocala confiată tăiată cubuleţe mici.

IMG_20140322_160713

Foto: arhivă personală

Am scos apoi prăjitura din cuptor ( nu trebuie să fie coaptă bine, în mijloc trebuie să fie aproape crudă ) am turnat bezeaua peste, am  întins-o uşor cu o lingură şi am mai dat-o la cuptor până când a prins, deasupra, o uşoară culoare aurie. După aceea am  scos-o din cuptor şi am pus glazură de ciocolată deasupra (am topit ciocolata cu 2 linguri de lapte). Asta e tot. Enjoy!

Looooveee!!!!