Cea mai simplă și mai bună rețetă de gogoșari murați.
Astăzi am cumpărat gogoșari dulci și cărnoși de la Florica din Lehliu care vinde legume în Piața Obor. Inițial nu m-au atras că sunt cam mici însă am remarcat că Florica mânca cu poftă dintr-un gogoșar. Am gustat și eu și de urgență am cumpărat 9 kg.
Iată rețeta: ATENȚIE! Creează dependență!
Ingrediente:
9 kg gogoșari;
9 linguri sare pentru murături;
1500 ml oțet (eu am pus de mere);
1500 gr zahăr;
O legătură frunze de țelină;
10 gr boabe muștar;
100 gr hrean.
Mod de preparare:
Se spală gogoșarii, se înlătură cotoarele și semințele și se taie în patru. Se pun într-un lighean, se adaugă sarea, oțetul și zahărul. Se lasă 24 de ore cu aceste ingrediente și se amestecă din când în când până se topește zahărul. O să lase atâta zeamă că o să plutească.
Se pun în borcane cu hrean, boabe de muștar și frunze de țelină și sănătate bună și noroc! Asta-i tot. O să vedeți că rămâne în plus suc de la gogoșari. Nu îl aruncați. Puteți să puneți hrean ras sau ardei iuți la murat pentru iarnă. E minune!
Enjoy! Looovee!