Timp de pregătire: 15 min
Timp de gătire: 90 min
INGREDIENTE PORŢII 16 (o tavă 30cm-45cm):
Pentru FOI:
5 ouă
150 gr zahăr
90 gr făină
50 gr nucă măcinată
½ plic praf de copt
Pentru cremă:
3 gălbenuşuri
150 gr zahăr tos
80 gr amidon alimentar
500 ml lapte
1 baton vanilie
250 gr unt 80% grăsime
Pentru “uns” foile:
200 gr zahăr caramelizat
Pentru ornat:
50 gr zahăr pudră
Mod de preparare:
Pasul 1:
Se scot toate ingredientele din frigider/cămară. Când au ajuns la temperatura camerei ne apucăm de treabă. Pornim cuptorul şi îi fixăm temperatura la 180 grade Celsius (dacă e electric) sau 200 grade Celsius (dacă e un cuptor de aragaz obişnuit pe gaz).
Pasul 2:
Incepem cu foile. Se bat albuşurile tare cu mixerul. Apoi, adăugăm zahărul “în ploaie”. Continuăm mixarea încă 10 minute. Adăugăm gălbenuşurile pe rând amestecând uşor până la încorporare. Apoi, adăugăm uşor nuca şi făina în care s-a încorporat praful de copt. Compoziţia se împarte în trei părţi egale. Se coc trei foi pe dosul tăvii tapetate cu unt.
Pasul 3:
Trecem la cremă. Laptele se încălzeşte puţin (nu se dă în clocot) apoi adăugăm seminţele de vanilie şi acoperim cratiţa ca să se infuzeze bine. Gălbenuşurile se freacă bine cu zahărul (până îşi dublează volumul) , adăugăm amidonul alimentar iar în momentul în care se raceşte laptele infuzat îl adăugam puţin câte puţin pâna obţinem o compoziţie omogenă. Punem compoziţia la fiert (la foc mic) amestecând continuu cu un tel pară. După ce a dat în clocot se ia de pe foc şi se lasă la rece.
Pasul 4:
Untul îl mixăm până devine spumos. Atunci când crema de mai sus s-a racit o adaugăm uşor în spuma de unt amestecând continuu.
Pasul 5:
Caramelizăm cele 200 de gr de zahăr. Apoi, îl intindem rapid pe cele trei foi.
Pasul 6:
Se umplu foile după cum urmează: foaie, cremă, foaie, cremă, foaie.
Pasul 7:
Deasupra pudrăm zahărul praf.
Enjoy!!!! Looooveee!!!!