Budinca de vanilie si piersici – super rapida

Zilele trecute am ajuns tarziu acasa de la serviciu dar aveam o pofta nebuna de ceva dulce. Asa ca, m-am apucat sa incropesc ceva cu ce am mai gasit prin frigider. Stiti ca de cele mai multe ori iti ies planurile perfect mai ales atunci cand nu le “gandesti” pe indelete ?  Asa mi s-a intamplat mie cu budinca de vanilie. Aveam in casa un compot de piersici, putin lapte si niste oua. Iata ce am facut…

IMG_20140220_200905Foto: arhiva personala

Am incalzit 500 ml lapte + zeama de la compot (dintr-un borcan de 800 de gr) in care am adaugat semintele dintr-un baton de vanilie. Am acoperit cu un capac si am lasat sa se infunzeze. In acest timp am pregatit sase pahare (pe care le-am primit de la fratiorul meu Alex Dima) in care am pus cateva bucati de piersici din compot. Intr-un bol am amestecat cu telul 5 galbenusuri cu 5 linguri de zahar si o lingura cu varf de amidon alimentar (daca nu aveti puteti sa puneti o linfura rasa de praf de budinca de vanilie din comert sau faina). Am adaugat putin cate putin laptele caldut pana cand s-a incorporat omogen. Apoi am pus compozitia pe foc si am amestecat cu telul pana cand s-a ingrosat si a fiert la foc mic aprox 5 min. La final am adaugat un cub mic de unt (aprox 2 lingurite) ca budinca sa prinda luciu si sa nu crape atunci cand se raceste.

IMG_20140220_195800Foto: arhiva personala

Apoi am adaugat compozitia fierbinte in pahare iar deasupra am pus cateva cubulete de piersici. Le-am dat la rece si pana cand m-am mai invartit prin casa budinca a fost numai buna de mancat. Bunaaaaaa……

IMG_20140220_200917Foto: arhiva personala

 

Curcan cu trufe

1Foto: arhivă personală

M-am gândit că cea mai potrivită alegere pentru Valentine’s Day e o friptură festivă. Am ales curcanul. Am cumpărat împreună cu prietena mea Paula ditamai animalul, l-am împărţit frăţeşte şi am trecut la treabă.

Vă mărturisesc că a ieşit o friptură de excepţie. Poate o să trimit o bucată şi la Ambasada SUA. Cine ştie…poate de Ziua Recunoştinţei or să  se înfrupte din curcani pe plaiurile noastre.

Vă spun de pe acum că e o retetă foarte simplă pe care am făcut-o “la inspiraţie”. Nu m-am complicat cu baiţuri si condimente exotice. Simplu. Iată cum am procedat:

Am curăţat si spălat bine jumătatea de curcan. L-am condimentat cu sare si piper. Am zdrobit cu furculiţa 150 gr de unt românesc (cel mai ieftin) abia scos din frigider (e mai bine sa fie bine intarit că se manipulează mai uşor). Am adăugat 2 linguri de ulei de trufe albe si l-am omogenizat. Apoi, am împănat curcanul cu acest unt aromat. Incet, încet, cu răbdare am introdus tot untul pe sub pielea curcanului. L-am pus in tavă cu foarte puţin ulei, 2 morcovi, 2 mere si 2 cepe. Abia a incăput in tavă, atât a fost de mare. L-am sigilat bine cu doua rânduri de folie de aluminiu şi asta e toată filozofia.

4Foto: arhivă personală

L-am dat la cuptor aproximativ 4 ore după cum urmează : am încins cuptorul la 180 de grade, în primele 3 ore l-am lăsat la cuptor cu folia de aluminiu. Insă în tot acest timp l-am mai verificat din oră în oră şi am adăugat si puţin vin alb sec. După 3 ore am scos folia de aluminiu si l-am mai lăsat aproape o oră să se rumenească. Am mai adăugat puţin vin. Asta e tot. Minune Dumnezeiască!!! Sper să ne mai rămână ceva până la cina romantică de Valentine’s Day. Dar stiţi ceva?! Din orice zi putem face “Ziua îndrăgostitilor”.

Loooooveeee maxim şi forever!!!!!!

2Foto: arhivă personală

Maramureş – O altă planetă

De la inceputul anului am cutreierat tara pentru a filma reportajele pe care le fac pentru emisiunea pe care o realizez pe ACASATV-Dincolo de Povestiri (in fiecare luni de la 23:30). Cand am ajuns insa in Maramures parca am pasit pe o alta planeta. Toate lucrurile par “asezate” iar traditia locului inca se pastreaza in mai toate gospodariile.  Insa oamenii sunt cu adevarat speciali. Sunt “altfel” si nu par sa faca vreun efort pentru asta. Dar “altfel” asta este firescul … e autenticul. Morosenii pe care i-am cunoscut stiut sa traiasca, stiu sa se bucure de familie, de bucate, de casa, de prieteni si ceea ce m-a impresionat este ca stiu sa le impartaseasca si celor “straini”-asa ca mine- din bucuria asta simpla de a trai.

IMG_5164

L-am cunoscut pe  Ioan. Un om care a stat o vreme in preajma lui Nicolae Steindhardt, un morosan de toata nadejdea, respectat, la casa lui care mi-a povestit la gura sobei  intamplarea care i-a marcat viata.   Pe cand avea doar sase ani a intalnit-o pe fata padurii-o creatura nepamanteana inalta de vreo 3 metri care canta ingereste si care…..rapeste copii. Va spun sincer ca pana sa-l cunosc pe el am mai auzit pe ici pe colo povesti despre fata padurii dar intotdeauna le-am incadrat la capitolul basme. Omul asta insa mi-a spus cu ochii in lacrimi ca ceea ce a vazut si auzit este real. Daca sunteti curiosi puteti intra pe voyo.ro unde e postata emisiunea integrala (emisiunea din 03 febr).

IMG_5158

Va marturisesc ca si dupa ce am stat de vorba cu Ioan si am vazut cat este de emotionat atunci cand imi povestea despre fata padurii (care m-a dus cu gandul la iele asa cum sunt mentionate in scrierile lui N. Densusianu, V. Kernbach si D. Cantemir) tot mai aveam cateva rezerve fata de toata povestea asta desprinsa parca din filme. Insa atunci cand am cunocut-o pe Vaselena -mama lui Ioan- am fost naucita pur si simplu. Vaselena are 83 de ani. Ca sa intelegeti cine este Vaselena va spun doar atat:  de la 12 ani si-a crescut singura 7 frati pentru ca i-a murit mama. Cand a ajuns la casa ei a adus pe lume sase copii iar soarta a facut sa-i creasca tot singura. A muncit pe branci si inca continua sa o faca. Stie 5 limbi : romana, ucraineana, rusa, ebraica si germana. Cand a inceput sa-mi vorbeasca m-a lasat fara replica. Vaselena este convinsa ca fata padurii nu e o halucinatie pentru ca i-a simtit prezenta de mai multe ori in timpul vietii. Mi-a marturisit cu mana pe inima ca doi dintre copiii ei au murit tocmai pentru ca au vazut creatura. Ea si Ioan au supravietuit.

IMG_5157

Interesant este insa faptul ca am vorbit cu zeci de oameni din zona Sighetului si toti, absolut toti, mi-au povestit ca au auzit despre fata padurii. Unii cred ca e zana, altii ca e extraterestra. Un cioban mi-a zis chiar ca a auzit-o cantand. Si atunci ma intreb: “chiar am dat peste o comunitate de oameni dusi cu pluta sau se intampla ceva in zona respectiva?”.

Un saman din America de Nord i se confeseaza lui John Mack in cartea “Passport to the Cosmos”.  Ideea de baza este ca samanul spunea ca doar cei care au pierdut contactul cu spiritualitatea, cunostintele si harul catalogheaza astfel de aparitii ca “extraterestri” sau “halucinatii”. Sa fie oare asta motivul pentru care astfel de intamplari ar avea loc in Maramures-acolo unde inca se pastreaza traditii si unde oamenii sunt parca mai aproape de Dumnezeu? Nu stiu ce sa zic… Insa nu cred ca voi uita vreodata morosenii cu care am vorbit, locurile pe care le-am vazut si mai ales ce am simtit.