Mi casa, su casa

bunica mea minunataMama Betyeu ceferistaEu, la 4 ani

Ce inseamna pentru mine “mi casa, su casa” (casa mea, casa ta)?

Totul a inceput in copilarie. Nu stiu la ce va ganditi voi atunci cand vine vorba de copilarie insa eu o “vad” imediat  pe bunica mea. Mama Bety a fost si este un model pentru mine. Fiecare celula a ei e incarcata cu iubire. Parca are o misiune clara: sa daruiasca iubire! S-a nascut intr-o familie saraca, a muncit pe branci inca de mica, s-a maritat cu bunu’ Gheorghe, a facut doi copii : Doina si Valer-tatal meu drag. Are doar patru clase dar cand iti vorbeste ai impresia ca detine toata intelepciunea Universului.

Tusa Doina a adus-o pe lume pe Diana. Mama Nuti si tata pe mine si Florin. Si ati ghicit! Mama Bety ne-a crescut si pe noi. Vecinii ii spuneau “capra cu trei iezi”. Tot timpul ne agatam de sortul ei. Doamne, ii simt mirosul de haine curate spalate cu sapun de rufe facut de ea la cazanul din curte, ii simt mangaierea si ii aud glasul. Mama Bety nu s-a impus niciodata prin tipete, urlete sau batai pentru ca ea avea un instrument secret: IUBIREA.

Imi amintesc ca pana la varsta de cinci ani toata familia noastra traia in saracie. Locuiam noua persoane intr-o casa cu doua camere. Si chiar daca figuram cu adresa in Hateg lumea se uita ciudat atunci cand trecea pe langa casa noastra. Nu era tocmai o mandrie sa stai “dincolo de bariera” la marginea geografiei Hategului.

Am in minte o zi anume! Eram cu Florin si Diana pe treptele casei si mama Bety intra pe poarta cu o paine mare neagra. In urma cu 37 de ani painea neagra nu era o fita ca acum. Pe atunci, oamenii dadeau la porci painea neagra. Insa mama Bety a venit la noi si a inceput sa spuna cu zambetul pe buze o poveste:
“Dragii lu’ mama, daca mancati painea asta o sa va faceti mari si destepti si o sa aveti grupa zero. Si daca o sa aveti grupa zero o sa fiti sanatosi si o sa va iubeasca Dumnezeu.” Si ne-am apucat sa rupem toti trei din ea si sa mancam pe saturate. Mama Bety se uita zambind dar… usor inlacrimata la noi.

Mai apoi, am aflat ca in ziua aceea nu avea ce sa ne dea de mancare. Dar nu s-a isterizat, nu s-a dat cu fundul de pamant, nu s-a certat cu bunu’ ca nu are ce sa puna pe masa. A gasit o poveste. Si o iubesc pentru asta!

Cu toate greutatile insa casa copilariei mele, casa aceea mica a fost mereu plina de oameni. Iar cand venea Craciunul mama Bety deschidea poarta larg si casa, curtea se umpleau de oameni. Si nu stiu prin ce minune ea gasea mereu solutii sa-I rasplateasca cu nuci, mere, pancove si tuica. Am intrebat-o, cum reusesti mama? Stiti ce mi-a raspuns?

“Casa in care intra oameni multi este o casa de oameni buni!”

Asa am crescut eu si asta ma conduce si azi. Si nu as fi ceea ce sunt astazi daca mama Bety nu ar fi fost in viata mea. Iti multumesc Doamne!

Aici, pe acest blog ma gasiti pe mine. Pe mine – Elena Valerica Lasconi fara artificii, fara masti. Aici este casa mea. Si casa mea este si casa ta! Mi casa, su casa!!

Romani, interziceti invatamantul!

 EU-SAKHAROV-RIGHTS-MALALA-PAKISTAN-FILESMalala Yousafzai, fotograf Paul Ellis AFP

Zilele trecute am vazut pe BBC si pe CNN un erou, o muza, un model. Este vorba de o adolescenta. O fata mai tanara decat mine cu un sfert de veac, dar care mi-a transmis prin cateva cuvinte o lectie de viață.  Chintesenta rostului nostru pe lume. Incredibil! “Un profesor, o carte, un elev, un creion pot schimba lumea” asta spune Malala Yousafzai, adolescenta pakistaneza de 16 ani care anul acesta a si fost nominalizata la premiul Nobel pentru Pace .

Malala isi doreste un singur lucru: drept la educatie pentru toata lumea. Mi se pare uluitor ca un copil sa aiba intelepciunea unei armate de filozofi si forta unei tornade ideatice. Nu stiu daca stiti, dar Malala a fost impuscata in cap de talibani tocmai pentru ca are acest ideal: dreptul la educatie. A supravietuit in mod miraculos iar acum o vedem alaturi de marile figuri ale lumii.

Vizibil afectata de rana impuscata de la cap, Malala ignora faptul ca “ii fuge un ochi” si ca o parte a feței este inerta. Are o sclipire in ochi, o forță! Doamne, e incredibila! Cu sinceritatea ei dezarmanta si cu privirea ei de laser declara direct ca isi iubeste parintii, ca e norocoasa ca e in viata dar ca  ar fi dispusa sa aibă un dialog cu talibanii, cu cei care au impuscat-o pentru ca este convinsa ca asta e secretul: dialogul si educatia.

Si atunci ma intreb: nu ar trebui interzisa educatia in Romania? Oare, daca e considerata fructul oprit, copiii nostri or sa dea din coate ca sa invete, sa-si doreasca sa afle lucruri? Pare brutal, dar viata mi-a demonstrat pana acum ca cele mai importante lectii le-am primit cand am avut lipsuri, cand am facut greseli. Mi-a luat ceva timp pana sa-mi construiesc maceta de care am nevoie in jungla vietii. Iti multumesc, Malala!

Dumnezeu ne vorbeste prin oameni simpli

vali si eu

M-am apucat de zugravit! Dar nu o sa va vorbesc despre haosul din casa, de tipuri de profile de aluminiu si rigips. Vreau sa va fac cunostinta cu prietenul meu, zugravul Vali.

L-am cunoscut pe Vali in urma cu vreo 8 ani. Pe vremea aceea eram corespondent de razboi. Fusesem in Afganistan si in fiecare zi transmiteam pentru Stirile PROTV corespondente legate de armata romana. La un moment dat mi-a scris Adriana. O bucuresteanca din Pantelimon care isi dorea din tot sufletul sa faca armata. Simtea ca este facuta pentru asta. Ciudat, nu? M-am dus la ea acasa, am filmat-o si am facut o stire care i-a schimbat viata. Seful Statului Major General de la vremea aceea a vazut stirea iar visul Adrianei s-a implinit. De atunci lucrează in MApN si acum se pregateste sa plece in Afganistan.

Vali este fratele Adrianei. Un om simplu cu privire blanda, pasionat de Razboiul Stelelor si de meseria lui de zugrav. Soarta a facut insa sa se nasca bâlbâit și are probleme si cu auzul. Imi dau lacrimile cand ma gandesc la el. Si nu de mila. De bucurie ca am avut șansa sa-l cunosc. In decursul timpului m-a tot ajutat cu diverse lucrari prin casa si de multe ori am apelat si la cativa “prieteni” de-ai lui specializati in alte domenii. Am fost de-a dreptul socata sa vad cum acesti asa zis prieteni fac misto de el pentru ca nu aude bine si pentru ca se exprima greu. Va spun, nu am mai vrut sa aud de ei. Asa ca acum sunt cu toata casa in reparatii si Vali se ocupa singur de tot. Intr-o zi stateam cu el la cafea si vorbeam despre reportajele pe care le fac pentru emisiunea mea Dincolo de Povestiri de pe AcasaTV. Nu stiu cum ajuns sa vorbim despre Biblie. Am ajuns si la cele 10 Porunci.

Si imi spune Vali: dna, știți ce sunt cele 10 Porunci? -Ce sunt Vali? -Cele 10 Porunci sunt STARI!

Parcă m-a lovit cu realitatea in cap. Mergem mai departe. Ii spun sa-mi explice putin. Si zice Vali: dvs sunteti mare acum, nu? -Da Vali. Spune el: deci nu va mai jucati cu papusile. Cele 10 porunci sunt stari . Sunteti prea mare ca sa va coborati atat de jos încât sa ucideti, sa furati etc. Doamne, m-a terminat! L-am intrebat ce a citit, unde a mai auzit asta. Si stiti ce mi-a zis? -Dna, eu OBSERV.

Si atunci va intreb: ce inseamna sa fi un om normal, un om intreg, perfect? Suntem noi ,cei care nici macar nu mai avem timp sa ne gandim la spirit, pentru ca am ajuns in stadiul in care viata ne traieste pe noi si nu noi viata?

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a scos in cale pe Vali si atati oameni minunati fara de care nu as fi ceea ce sunt azi. Si inca o data mi s-a intarit credinta ca DUMNEZEU NE VORBESTE PRIN OAMENI SIMPLI!

Acasa nu este aici! Acasa este Dincolo!

tunel
Am cunoscut-o pe Irina. O  telespectatoare a emisiunii mele Dincolo de Povestiri de pe AcasaTV. Mi-a scris pe pagina de facebook Dincolo de Povestiri ca a avut o experienta ciudata in urma cu 16 ani, in timpul operatiei de cezariana. M-am dus la ea acasa, unde am cunoscut-o si pe mama ei. Inca de la inceput mama m-a aborda direct: “Dna, dvs chiar credeti in prostii din astea?” . Hai sa va spun despre ce “prostii” e vorba si cum mi-am dat seama ca Irina traieste de 16 ani SINGURA cu “prostiile” ei.

Irina mi-a povestit ca in urma cu 16 ani a suferit o operatie de cezariana. A fost anesteziata total, insa anestezia nu a prins. Practic, era paralizata insa simtea durerea interventiei chirurgicale. Irina este unul dintre cele 700 de cazuri de anestezie totala esec raportate anual . Femeia a trait un coșmar. A simtit o durere atroce. Ea spune ca nu a mai suportat durerea si ca pur si simplu s-a decorporalizat. A “vazut” tot ce se intampla de undeva de sus. Incredibil a fost ca l-a un moment dat a crezut ca a murit. Se gandea: “Doamne, am murit dar eu am venit aici sa nasc. Am o responsabilitate ” . Asa ca s-a intors in corpul ei in ciuda durerii ingrozitoare. A auzit plansetul copilului, a urmat iarasi durere si apoi liniste. A doua zi le-a spus medicilor tot ce au vorbit insa atat medicii cat si familia nu i-au dat crezare. Vreme de 16 ani a trait singura cu aceasta povara.

Am apelat la un specialist: prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, psihiatru si neurolog. A studiat vreme de 40 de ani moartea clinica si mi-a zis ca indubitabil Irina a avut o secvență de moarte clinica. Chiar daca nu a vazut tunelul de lumina, spirite etc ea a avut moarte clinica.  Doar 7-10 % dintre cei care au moarte clinica traiesc toate secventele mortii clinice. Restul au doar secvențe.  Asa a inceput o noua experienta de viata penru mine. Va spun cu mana pe inima ca dupa ce am plecat de la profesorul Dulcan asta am simtit ca nu am luat un interviu, ci am avut o experienta de viata. Am aflat o multime de lucruri. Dar poate cel mai important este ca suntem intr-un moment in care stiinta ni-l reda pe Dumnezeu intr-un secol aproape ateu.

Stiati ca nevazatorii din nastere Vad in moarte clinica? Ca un om care si-a pierdut o mana sau un picior in timpul vietii DINCOLO e intreg? Practic, fenomenul respecta exact viziunea Bibliei despre suflet. Nu vreau sa descriu mai mult pentru ca interviul este relevant.  Puteti vedea toata emisiunea aici: http://www.acasatv.ro/dincolo-de-povestiri/marturiile-unei-femei-care-a-trecut-prin-moarte-clinica-m-am-desprins-de-corp.html.  Vreau sa va spun doar atat: atunci când am plecat de la dl profesor mi-a facut onoarea sa-mi daruiasca o carte scrisa de dânsul: Mintea de dincolo. E interesant ca de vreo 15 ani ma macină o  chestiune. Am si citit si am si vazut o multime de reportaje pe tema asta. Daca nu exista Dumnezeu noi oamenii am putea sa creăm un organism uman? Pana in acest moment exista urmatorul rationament: daca am avea celula (si nu o avem creata  de mana omului) am putea reconstitui un corp uman. Exista insa o problema: ar ocupa cateva hectare, ar arata precum o fabrica. Prof Dulcan are insa alt rationament care m-a dat gata. O ia practic invers: ce ii lipseste unui corp declarat mort ale carui celule sunt intacte vreme de 3 min ( timp in care se pot si transplanta organele ) ca sa fie viu?